Am decis ca astăzi, 24 Noiembrie, de Ziua Recunoștinței, să vă povestesc ceva.
Să vă povestesc despre mersul pe o Cale pentru care sunt foarte recunoscătoare.

Astăzi vreau să le mulțumesc tuturor celor care au crezut și cred în Calea mea! Clienți, cursanți, prieteni, familie.
Rar scriu eu despre cele personale, dar astăzi simt să vă împărtășesc câte ceva despre Calea mea. Cea recentă, ca să nu fac aici un istoric prea complex.

Am fost pasionată de Cunoaștere și Auto-Cunoaștere dintotdeuna. A luat tot timpul forme diferite, de la pasiunea pentru psihologie la studiul diferitelor sisteme, astrologiei, spiritualității. Când aveam aproximativ 16 ani am luat prima dată contact cu harta mea natală, analizată de o doamnă Astrolog. M-a fascinat și am tot studiat domeniul, începând de atunci. Pe la 20 de ani lecturile mele deveneau mai profunde, se asociau și cu alte domenii conexe. Pe la 25 de ani citeam hărțile prietenilor și celor din familie în mod constant. Cândva pe atunci, prietenii apropiați mi-au spus “dar de ce nu te faci tu Astrolog?” Hmmm, nu exploresem varianta aceasta niciodată, mi-a luat ceva timp să decantez ideea și m-am apucat, la un moment dat, de cursurile de certificare și pe la 28 de ani mi-am luat “patalamaua” de Astrolog. Mi-am asumat, la puțin timp după, public acest rol și am început oficial să citesc hărți, am trecut în codurile Caen ale firmei cele necesare și, pas cu pas, mi-am asumat această Cale.

Începuturile carierei mele oficiale de Astrolog îmi sunt atât de dragi, cum îmi este, de altfel, și prezentul moment. Aveam câțiva clienți, ei mă mai recomandau prietenilor și tot așa. Am început să cunosc mulți oameni faini, începusem să simt pe pielea mea ce însemnă să te pui în Serviciul altora. Mă încânta să cunosc oameni, simțeam o bucurie de nedescris deschizând hărțile…o simt și acum.

Ușurel, ușurel a venit peste noi toți pandemia și țin minte primele mele gânduri, să țin cursuri de Astro și Chei pentru a-i ajuta pe oameni să își canalizeze atenția pe ceva util, în perioadele acelea de carantină și stat în casă.

Țineam cursurile de pe un telefon vechiuț, aveam atunci un Lenovo, care, după 1 h jumătate de Zoom era încins de numa’! Nu aveam pe vremea aceea platforma de cursuri, aveam un site pe care mi-l făcusem singură, ceva foarte basic, evident. Dar așa bucurie simțeam și așa frumos era când, luna aceasta aveam la curs 5 oameni, luna următoare 8, luna următoare 10. Cunoșteam oameni noi, ne unea pasiunea pentru Cunoaștere. Și câte emoții simțeam și ce glume făceam cu toții.
În tot acest timp, din 2019 începând, eu trăiam o relație la distanță, cu cel ce acum îmi este soț și tată al copilului ce îl port în pântec. Ce nu știau clienții și cursanții mei e cum fiecare ban făcut se ducea în a putea să călătoresc să îmi văd alesul și în a upgrada modul în care țin cursurile. Și acum țin minte cum, când îmi luam salariul lunar, mergeam la exchange și mai schimbam câțiva dolari și îi puneam în plicul pentru următorul drum în State. Sau unde puteam merge, ca traseu comun, să ne vedem, căci vreo 2 ani au fost mari restricții de călătorie. 2019, 2020, 2021 – ani de sacrificiu, ani în care am dus, cu perseverență și dorință de conexiune, relația aceasta la distanță. Ca la sfârșit de 2021, început de 2022 în sfârșit să reușim să fim împreună, în America. Și cum, lunar, puneam ceva de o parte pentru a-mi lua un alt telefon, să pot ține mai bine cursurile. Și așa, pas cu pas, am crescut. Am reușit să cresc și să evoluez, alături de voi. Erau tare multe greutăți și multă disciplină la mijloc, nu îmi permiteam să cheltui nimic aiurea, totul era investit precis. Și nu a fost ușor deloc.

Viața mi-a adus oameni minunați pe cale, oameni care au contribuit și contribuie la creșterea și evoluția mea…și a noastră. Mi-ar fi fost tare greu să trec prin toate încercările singură.

Poate pare banal să ai un laptop, dar pentru mine a fost un mare upgrade și o mare bucurie să trec de la a ține cursurile de pe telefon, la a le ține pe laptop! M-am putut organiza mai bine, am putut să creez conținut cu altă eficiență. Certificarea mea de Ghid Cheile Genelor a fost suținută tot de oameni dragi, certificările obținute sunt și mulțumită vouă, căci dacă voi, dragi cursanți, prieteni, clienți, nu m-ați fi susținut pe Calea mea, mi-ar fi fost tare dificil să cresc.

După aproape 3 ani intenși de muncă am ajuns unde sunt acum. Să am o rețea de clienți și cursanți pe care îi ador, să am o platformă de cursuri și un site, să pot ține cursurile și ședințele 1 la 1 confortabil. Și da, încă e loc de creștere și evoluție și de abia aștept noi pași împreună. Poate urmează o carte, poate un ghid de practici, cine știe. Dar toate s-au materializat și se pot materializa împreună!

Vouă doresc să vă mulțumesc astăzi!
Pas cu pas, sedință după sedință, curs după curs, prin voi și alături de voi am reușit să îmi trăiesc în viața reală povestea de dragoste și am reușit să mă școlesc și să evoluez tehnic.

Să fiți binecuvântați, cu toții! Vă iubesc nespus și mă înclin în fața divinului ce are atât de frumos grijă de noi toți!

3 thoughts on “Cu voi, prin voi, pentru voi și pentru noi!”

  1. Îți mulțumesc că exiști și pentru mine! Îți doresc sa fii pe Calea sufletului tau!❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *