Aseară m-am apucat de scormonit informații legate de ceea ce în astrologie se numește Part of Fortune, sau Fortuna ( las în paragrafele de mai jos legături spre descrierea mai amplă a acestui punct din harta natală)…punct ce reprezintă norocul, bucuria, fericirea pentru fiecare în parte. Casa și semnul astrologic în care avem acest punct poate să ne aducă noi înțelegeri asupra căutărilor interioare. Cititul ca cititul, dar conștientizările au fost aduse azi dimineață de câteva schimburi faine de replici pe tema echilibrului. Ca să nu fac terci ideea care în mintea mea pare tare coerentă, voi lua sistematic gandurile și le voi așterne aici.
Căutările mele astrologice au început de la o realitate personală foarte simplă – nu m-am simțit nicicând tăuroaică, deși, conform sistemului astrologic european, am soare, ascendent și încă vreo 2 planete în taur. În timp am realizat că astrologia a fost așa, introductivă…și că de fapt căutarea era legată de sine și de sens. Am aflat, an după an, ba ca am Mijlocul Cerului în Vărsător, ba că am Fortuna în Săgetător, ba că e Luna în Scorpion. Bun, rămânând astăzi cu atenția pe Part of Fortune, vă prezint povestea mea, pe scurt. Eu am acest punct în Săgetător, în casa 8…se pupă bine cu exploratorul despre care tocmai scriam acum căteva săptămâni. Ce semnifică asta pentru mine? Că bucuria se manifestă ca libertate, curiozitate, dorință de a înțelege și de a explora. Că în timp ce pentru alții fericirea poate să însemne un pui la rotisor mâncat cu cei dragi, sau vizionatul ultimelor filme de acțiune la mall…pentru mine…fericirea înseamnă altceva. Și tocmai acest cuvânt…altceva-ul, altfel-ul, m-au făcut să îmi dau seama și de una dintre maaaaarile noastre frici…aceea de a fi fericiți.
Poate că anumite mecanisme interioare ne spun din copilărie…heeeeeei, tu ești fericit când cânți sau când călătorești sau când plantezi flori. Dar, ar fi prea simplu să urmărim această logică, nu? De ce să nu ne foim jumătate de viață, dacă nu chiar toată, ca să bâjbâim după fel de fel de alternative care ne-ar putea aduce fericirea? Ne sprijină și școala zdravăn în a ne defocaliza de la ce suntem făcuți să facem bine și firesc…dacă, prin absurd, ești foarte bun la fizică și faci cu o plăcere nebună invenții cu baterii și leduri pe acasă…stați fără griji, imediat intervine o mână salvatoare care zice…ar trebui să se concentreze pe română, îi cam lipsește fluiditatea în scris. BUN! Și uite așa s-a făcut un pas temeinic spre cel ce va fi un adult echilibrat! Nu cumva să existe riscul de a excela în ceva, pentru că trebuie să fim buni la toate. Sau, dacă nu putem fi buni la toate, măcar să investim energia în ceva ce chiar nu ne pasionează. Pentru că trebuie! Pentru a clarifica o posibilă interpretare încâlcită, eu sunt pro cunoaștere și dezvoltare diversă și susțin educația care deschide mintea, deci nu consider sub nici o formă că o educație de tip ochelari de cal, strict orientată pe performanță este soluția pentru sprijinirea talentelor native. Cred însă că se invață o grămadă de inutilități care mai mult creează confuzie și lipsă de profesionalism. Nu ar strica niciunui pasionat de filosofie de clasa a 12-a să învețe să cânte la un instrument muzical, poate chiar i-ar susține demersurile intelectuale, dar să i se dea niște doze șoc de realism de tipul orelor nelimitate de matematică sau chimie s-ar putea să producă mai mult rupturi. O să tot revin la educație, pentru că mă doare tare subiectul acesta. Pentru a concluziona acest paragraf, cred că o abordare holistică ne-ar prinde bine și ar fi chiar interesant ca în școli diversitatea să fie chiar diversă și, indiferent daca ești geniu în chimie sau în arte vizuale, să găsești susținere și inspirație, nu teme suplimentare pentru dezvoltarea neuronului în colaps ce nu pricepe formule.
Și acum…să arunc cu apă fiartă. 🙂 Ce m-a “zbârnâit” pe mine după toată povestea cu fericirea și norocul din Fortuna…a fost realizarea eforturilor pe care le facem să compensăm ceea ce ne lipsește, câtă energie consumăm ca să umplem partea pe care, vezi Doamne, nu o avem. Cum ne obsedează o căutare fricoasă a echilibrului, nu a armoniei. Am realizat că, de fapt, mulți numesc echilibru o apă călâie cu care nu te poți spăla optim pe cap…adică, nu-i nici rece, nici caldă, nu-i nici de rău, nici de bine. “Cum e viața ta? … – Mulțumesc, e bună…am o viață normală, echilibrată”. Adică, dacă o spunem pe șleau: “Trăiesc călâi în zona mea de confort.” E atât de mare hăul între acest firav și trist echilibru și armonia senină și reală. Armonia care vine din naturalețe, din a fi pe calea ta. Cât de firesc poți să manifești daruri care să echilibreze balanța căutărilor umane dacă nu alergăm obsedați să cârpim ce ne lipsește.
Voi încheia ditamai postarea cu un gând optimist, că tot vorbeam de energia Săgetorului vesel și exuberant. O minunată prietenă de-a mea, cu Soarele în Săgetător ( te pup și te iubesc Claudia! ), obișnuia să-și țină pe birou un post-it pe care avea notat citatul de mai jos:
Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar.
Ce ar fi să ne îmbrățisăm cu încredere geniul personal și să vedem cum putem realiza minuni pe Pământ? Vă invit să nu vă fie frică să trăiți fericirea și să nu vă fie frică de a trăi extremele care îmbinate pot să aducă armonia. Să privim cu tenacitate și zvâc peste condiția asta de om obișnuit, nu pentru a ne transforma în zei…ci pentru a ne trăi extraordinarul, fie el normal și așezat, zăpăug și cutezător sau rațional și decent.
Ce frumoas!
Vă mulțumesc! Îmbrățisări!
Foarte frumos!