„El Camino? Ce este?…A, daaaa, cel din Spania, nu? Da, da, am auzit. Aha…și când mergi?”, „Dar nu e periculos?”, „Mergi singură?”, „Dar de ce mergi?”, „Extraordinară decizie, o să te întorci alt om!”, „Cum a fost?”, „Ai făcut bășici?”, „Cât ai mers?”, „Ți-ai atins scopul?” … iată câteva dintre întrebările ce mi-au fost lansate vara asta, înainte și după mersul pe El Camino.

M-am hotărât să dau startul scrierilor de pe blogul meu cu un text dedicat experienței El Camino, în dorința de a răspunde cu sinceritate și maximă subiectivitate întrebărilor ce mi-au fost adresate.

Ca să trecem rapid peste partea introductivă, pentru cei care nu sunt familiarizați cu tema despre care scriu, El Camino este un pelerinaj ce se face pe teritoriul Spaniei (da, ciupește puțin și din Franța sau Portugalia, în funcție de traseul ales), marcând – simbolic – drumul făcut de Apostolul Iacob, martir propovăduitor al creștinismului. De ce merg pelerinii pe acest drum? Motivațiile sunt pe cât de diverse sunt și persoanele aflate pe drum…de la regăsirea liniștii interioare, la dorința de reconectare cu natura sau cunoașterea oamenilor din alte culturi. Unul din aspectele magice ale drumului constă în senzația că lumea a venit la tine. Întălnești zilnic oameni din toate colțurile lumii. O dimineață bei ceaiul cu o japoneză și un irlandez, iar seara întinzi rufele în curtea albergue-ului alături de o finlandeză și un marocan. Nu am mai perceput în nici un alt loc o asemenea îmbinare armonioasă între naționalități și culturi.

De ce am hotărât eu să merg pe El Camino? Aș putea scrie cam o lună despre stările prin care am trecut pregătindu-mă pentru acest drum. 🙂 Dintr-un amalgam de „ca să mă cunosc mai bine, ca să îmi limpezesc gândurile, ca să îmi testez limitele etc.”, am ajuns la concluzia că a fost o decizie spontană pe care am luat-o dorind să închei o etapă luuungă și plină de înțelepciune a descoperirii propriei persoane. Mă preocupă descoperirea continuă a sinelui și permanenta evoluție și perfecționare, motiv pentru care faptul că omul minunat cu care lucram sesiunile de coaching pe Cheile Genelor ( da, o veți cunoaște pe Claudia în postările viitoare din secțiunea „Oameni”) hotăra să meargă pentru a doua oară pe acest drum, m-a făcut să zic „Da, vin. Acum!” Pentru mine mersul pe El Camino reprezenta pagina de final a unei intense perioade de căutări interioare. Mi-am dorit să trăiesc această experiență alături de persoana cu care exploram deja profilul meu personal, dorind să integrez și practic ceea ce de o bună perioadă de timp lucram împreună. Buuun! Decizia luată! Ce a urmat? O perioadă năucitoare. Pelerinajul începe cu mult înainte de a merge…de a pași pe drum…De îndată ce am horărât că merg și mi-am promis că voi merge cu o totală deschidere spre a învăță lecții de care am acum nevoie, hop, ele au și început să apară. Pregătirea pentru drum a fost, pentru mine, ca un ritual de curățare. Cum le spui celor dragi că pleci, ce anume îți iei la tine, cum îți respecți corpul…oh, dar câte teme. Tot zumzetul pregătirilor a fost redus la tăcere în ziua plecării și compactat într-un ruscac de maxim 4.5 kg.

Cu ruscasul mic și verde în spate (nu, nu veți realiza din poze cât era de mic pentru că după uluitoarea ploaie din vârf de munte care ne-a îngrozit din prima zi, eu nu m-am dezlipit de husa supradimensionată împumutată de Dana) am mers de pe 22 iulie până pe 8 august pe o cale a lecțiilor și poveștilor de viață.

Ce pățanii am avut? Nenumărate!

Am început drumul cu pofta de a face fotografii pe care să le păstrez cu drag și pe care să le arăt…doar că apa care mi-a intrat pe nesimțite (la cum turna cu găleata…nu mai simțeam nimic…în afară de apa care țășnea din șosete prin bocancii impermeabili…impermeabili!) în telefon m-a decuplat de la tot ce a însemnat magia lumii media. Pe această cale vă anunț că toate pozele postate de pe acest traseu sunt făcute fie de Dana, fie de Claudia, fie de mine cu telefoanele lor. Am făcut pentru prima dată în viață herpes, fapt care m-a scos total din zona mea de confort, în ciuda calmului imperturbabil al farmacistei care îmi explica mieros cum aproape toată lumea pățește asta pe El Camino…oboseala, soarele, drumul, stressul…Am aflat că vara în Spania poate să fie ca o primăvară răcoroasă pe meleagurile noastre, așa că din polar și pantaloni lungi rar am ieșit.

Ce lecții am învățat? Păi luați de notați!

  1. Viața la oraș ne depărtează de niște adevăruri cutremurător de simple. Trezitul dimineața ( da, la ora 5 ne trezeam și la 5 jumătate, maxim 6 eram deja merse) și culcatul devreme (stingerea la 22.30, maxim 23.00) te disciplinează într-un mod atât de sănătos și de plăcut. Conexiunea cu natura este una dintre temele principale cu care eu am revenit de pe acest drum…văzutul răsăritului în fiecare dimineață după aproximativ 5 km parcurși pe drum, relaxarea spatelui tolanindu-mă pe câmpurile proaspăt cosite, mâncatul murelor udate de rouă, băutul apei proaspete de izvor în fiecare zi…iată realități pe care le-am iubit pe acest drum.
  2. Răbdarea și comunicarea autentică. Vorbim atât de mult, dar transmitem prea puțin. Complicăm idei simple și uităm să fim direcți și transparenți în comunicare. Pe drum porți conversații cu sens, ai puțin timp de petrecut alături de un alt om pe respectiva bucată de drum, motiv pentru care sari rapid peste introducerile de timpul „mă ocup cu asta, am atâția ani și stau la bloc în capitală” și plonjezi în teme importante precup viziunea asupra vieții, motivațiile pentru a face pelerinajul, raportarea la divinitate, căutările interioare și exprimarea sinelui.
  3. Respectarea corpului și conectarea cu sinele. Pe drum toată lumea este atentă la…picioare. Brusc interesul acordat tălpilor, relaxării mușchilor, somnului, alimentației și hidratării devine incontestabil. Pe lângă voință, corpul este cel care te poartă pe acest drum, motiv pentru care a-i mulțumi îngrijindu-l devine prioritar. Fără probleme ale corpului drumul devine mai plăcut, mai ușor de pascurs și mai revelator. Pentru mine mersul de dimineață, când încă nu vedeam lumina soarelui, m-a ajutat să îmi creez momente prielnice introspecției. Mi-am dat seama că temele „nefăcute” acasă mă urmăreau și pe El Camino, doar că pe drum nu aveai cum să fugi de tine. Simplitatea mersului zi de zi, cu mini-rucsacul în spate, mi-a adus în atenție teme pe care acasă uit să le mai fac, sau le amân afundându-mă în treburi ce au sau nu prea au sens…din acela „înalt”.
  4. Sacralizarea relațiilor cu cei care există în viața noastră. În cele două zile de pauză pe care le-am făcut la Casa Alchimistului ( detalierea o veți găsi curând în secțiunea „Locuri”) am trăit lucruri tare profunde. Aici mă voi referi la ceva mai facil, dar care, pentru mine, a deblocat un proces interior puternic pentru săptămâna ce a urmat. Am extras din pachetul „Medicine Cards” (pe care Antonio – alchimistul le folosește în interpretările sale) cartea White Buffalo, care, printre altele, vorbea despre rugăciune, abundență și tratarea relațiilor ca fiind sacre („abundance is present when all relations are honored as sacred, and when gratitude is expressed to every living part of creation”). Am plecat de la Alchimist cu acest gând și – recunosc – mă preocupă încă, motiv pentru care las această temă încă deschisă…în ce fel ne respectăm relația cu sinele, cu părinții, cu prietenii cu partenerul de viață? Cât de mult îl înțelegem și îl respectăm pe celălalt și cât din propria persoană dăruim? Celălalt, fie el părinte, prieten, animal de companie sau partener, este o lume. Cât din lumea asta explorăm și înțelegem autentic?
  5. Importanța prezentului!!! Alături de conexiunea cu natura, înțelegerea prezentului reprezintă una dintre lecțiile cele mai importante pe care El Camino le-a reliefat pentru mine. Fără telefon, am fost „obligată” să mă uit bine la ce e în jurul meu și să mă bucur din plin și pe moment de tot ceea ce văd. Pozele pentru mai târziu nu erau o variantă realizabilă, motiv pentru care tot ce vedeam avea maxim de impact în momentul respectiv. Pe lângă aspectul vizual, bucuria de a fi în prezent atingea cote maxime și când făceam dușul fierbinte de după 27 km de mers, când trageam cu putere în piept aerul proaspăt cu miros de eucalipt sau când beam pe înserat o bere rece ( „cerveza anti-inflamatoria” cum îi spuneau spaniolii plini de viață). A fi aici, prezent, tu cu tine și în prorpia-ți piele te face mai acut, mai atent, mai spontan și mai fericit. Cel puțin pe mine, da!

M-am întors acasă și am evitat să povestesc despre drum, pentru că stările mele erau tare amestecate și nu îmi doream să fiu greșit înțeleasă în ce aveam de transmis. Pentru mine drumul în sine, ajunsul pe El Camino nu a fost partea wow. Consider că traseul a devenit scump și foarte comercial, componenta aceea curată, cuminte, spășită și profund religioasă nu te izbește nicicum. Dar te șochează cum dispar banii din portofel, dați pe câte o cafeluță, un fresh de portocale, o cazare care e mai scumpă față de ce apare în ghid, o cremă de tratat herpesul sau meniul pentru pelerini. Cu toatea astea, acum pot să înțeleg de ce aleg oamenii astfel de experiențe și înțeleg de ce aș merge și eu din nou (mâine?). Pentru că există în mulți dintre noi o căutare a autenticului, a conectării cu cei care pleacă în lume cu același scop, pentru că spiritualitatea nu dispare în momentul în care te oprești din drum ca să savurezi un croissant și pentru că poți să oferi și să primești pace în timpul unei slubje spectaculoase ținute într-o localitate uitată de timp chiar și pelerinei care cu o noapte înainte foșnea pungile și nu te lăsa să dormi. Pentru că ieșirea din zona de confort este revelatoare și pentru că, oricât am vrea, nu deținem noi – exclusiv – controlul asupra a ceea ce ne înconjoară.

                                           IMG_5328 IMG_5296 (1)

Așadar, DA, pentru o mai bună raportare la prezent, la cei din jurul nostru și o mai autentică conectare la sine, eu voi face anual câte un pelerinaj. Vă invit să experimentați și voi o astfel de nebunie, fie ea pe El Camino, sau în Apuseni sau pe Valea Loirei cu bicicleta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by wp-copyrightpro.com