Declarație de Prosperitate!

Uneori apar din neant idei ce se cer scrise, chiar și în toiul nopții. Ce am de scris acum m-a dat jos din pat la 3 dimineața, deci…mă pun pe scris! De ceva timp coace în mine ideea de a scrie o scrisoare de mulțumire dedicată tuturor cursanților și clienților mei, idee ce astăzi s-a copt ( la o oră mai rezonabilă nu se putea???) și ia forma acestei Declarații de Prosperitate! Sunt câțiva ani de când mi-am dat voie să urmez chemarea de a lucra cu oamenii, ghidată de energia planetelor, a sistemelor, a hărților. Am avut marele noroc de a fi văzută în pline transmisiuni și comunicări de către prieteni foarte apropiați care mi-au spus…”hei, tu chiar te transformi când vorbești despre Astre și Chei și alte cele asemănătoare…de ce nu faci din asta munca ta de zi cu zi?”. Nu aveam eu atunci habar ce era cu entuziasmul acela ce radia prin mine când vorbeam cu oamenii și, sinceră să fiu, nici acum nu am habar ce este cu el. Știu doar că este bucurie pură și sunt onorată că asta transpare și ajunge la voi cu atâta puritate. Am decis să urmez această cale și să mă apuc oficial de munca asta sacră. Ca un etern student, m-am pus iar pe învățat, pe făcut școli, pe dat examene, pe luat certificări. Toate au venit atât de firesc, atât de plăcut. Ronțăitul acela de informație îmi plăcea și îmi place în totalitate. Școala e școală, bună, faină, utilă…dar, urma proba practică…cum să mă “arunc” în brațele publicului, cum să îmi găsesc nișa, clienții, calea profesională și personală în lumea cursurilor de Cunoaștere și a sistemelor de Auto-Cunoaștere. Și aici mi-ați întins mâna voi, clienții, cursanții, prietenii mei, iar această scrisoare de dragoste este adresată vouă. Vă mulțumesc fiecăruia în parte, punând aici, strop cu strop, întelepciunea pe care ați adus-o și ați activat-o în viața mea și recunoștința, dincolo de cuvinte, pentru că mi-ați arătat ce înseamnă Prosperitatea. Fiecare sesiune 1 la 1 este o încântare, fiecare nou sau vechi client care intră și reintră în viața mea sporește bucuria pe care o simt și face ca munca mea să aibă sens. Vă asigur că după fiecare sesiune sunt uluită ce oameni minunați cunosc, mă impresionează poveștile voastre, trăirile voastre. Calea mea de a deschide comunicarea este uitatul în hărți, pentru mine busola aceea plină de planete, aspecte, grade, vorbește imediat și creează o punte minunată între mine și clienții mei. Poate nu excelez la a ține strânsă legătura după sesiuni cu toți clienții mei, mi-e firea zglobie și călătoare, dar vă asigur că fiecare dintre voi m-a impresionat și și-a lăsat amprenta în parcursul meu. Fiecare curs pe care îl țin este o bucurie, o întâlnire cu oameni minunați, deschiși, jucăuși, inteligenți. Ador atmosfera lejeră de învățare, mă bucură când pot livra informație profundă într-un stil ce este ușor de digerat. Sunt recunoscătoare din fiecare celulă a mea că viața îmi aduce oameni care pot fi profunzi și jucăuși în același timp. Revelațiile pot să vină la fel de bine când zâmbim, nu am fost adepta cursurilor unde trebuie să ne tot stergem lacrimile și nasul pentru că de, curățăm și pricepem chestii. Vă mulțumesc pentru că pricepeți atât de repede straturile nevăzute ale informației păstrându-vă zâmbetul pe buze! Vă mulțumesc tuturor pentru că atât de magic ați contribui și contribuiți la creșterea și evoluția mea…și a noastră! Pentru că mi-ați recompensat financiar munca, am reușit să îmi cumpăr cărți bune, să merg la cursuri bune, să mă pot forma continuu. Am reușit să călătoresc, păstrând vie și frumoasă o relație magică de iubire ce este sursă de inspirație pentru tot ceea ce creez pe energia în doi. Pentru că ați vorbit deschis despre viața voastră, m-ați ajutat să fiu un Astrolog mai bun, să scriu articole sau să fac videoclipuri în care informația este plină de prospețime. De la voi vine această radianță și această abundență de idei și vă cuprind într-o mare îmbrățișare. De la clienții mei Gemeni am învățat despre cum se simte dualitatea în viața lor, de la clienții care au poarta 40 am învățat despre cât de importantă este munca sacră, de la iubitul meu am învățat despre lumea misterioasă a Scorpionului și tot așa. Vorbitorul, profesorul, ghidul este în primul rând un ascultător. Dacă nu erați voi pe calea mea, atât de deschiși și radianți, nu ajungeam unde sunt și nu îndrăzneam să mă lansez într-un domeniu ce este încă, la nivel general, văzut similar cu cititul în cafea. Astrologia este o știință, minunată, ce își găsește rostul practic atunci când există oameni deschiși și treziți. Mă declar îndragostită iremediabil de munca mea sacră, devenită sacră prin sensul pe care îl are în armonie cu voi. M-ați învățat cum arată Prosperitatea, adevărata PROSPERITATE! Sunt onorată că mi-ați ales și îmi alegeți ghidarea. Este o bucurie uluitoare pentru mine să pot să trăiesc din această pasiune și vă mulțumesc pentru contribuția voastră! Viața de explorator nu este neapărat ușoară, nici ieftină, fiecare nouă călătorie de explorare, fie ea în tărâmul fizic sau cel al conceptelor, cere resurse și sunt binecuvântată să vă am în viața mea și să fiu sprijinită, emoțional, material, spiritual, de voi toți! Aceasta este Declarația mea de Prosperitate! Mulțumesc! Vă iubesc!

One thought on “Declarația de Prosperitate!”

  1. M-a emotionat tare scrisoarea Iti doresc un infinit de prosperitate, abundență, iubire și bucurie și iti mulțumesc mult pentru tot ceea ce esti ❤

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *