Dedic acest articol tuturor celor care la sfârșit de an își fac „detoxul” sau „recalibrarea” interioară. Și, la nivel de intenție, sper ca anul viitor el să ajungă și la cei pe care sfârșitul acesta de an îi prinde prea ocupați cu zbârnâielile cotidiene.

Am fost întotdeauna pasionată de testele de personalitate ( cum le tot numeam în școala generală și liceu)…ulterior devenite teste de temperament, teste de arhetip, teste de x și y. Pentru mine reprezentau instrumente ce îmi erau de folos pentru a mă descifra mai bine. Unele răspunsuri mă amuzau, altele atingeau profunzimi pe care nu reușeam să le pricep spontan. De câțiva ani a tot venit și a plecat din sfera mea de interes tema arhetipurilor – fie sub forma celor istorice, spirituale, feminine etc. De curând am simțit nevoia să revin asupra temei și să îmi explorez în profunzime propriile arhetipuri. Și tare bine am făcut!

Găsesc sezând tăcută în biblioteca mea, pe raftul de „psiho”, o carte pe care am luat-o acum câțiva ani de la un tărg de vechituri. Cartea mi-o vindea – în țiplă – un nene care n-avea habar care este adevărata ei valoare. Cu motanul în brațe și cu creionul în mână, mă pun pe studiat, căci „Contractele sacre” scrisă de Caroline Myss nu se lasă parcursă pe diagonală. Nu voi detalia aici ce prezintă cartea („Cartea săptămânii” va găzdui curând articolul aferent), însă voi prezenta pe scurt ideea care mi-a pornit rotițele spre „detoxul” arhetipal. Teoria este simplă și tare interesantă: avem 12 arhetipuri mari și late care ocupă diferite aspecte ale vieții noastre, de la identitate la relații sau carieră. Organizate, în viziunea autoarei, conform unei astrograme cu 12 case/domenii, cele 12 arhetipuri care ne animă personalitatea sunt un soi de „ghizi personali” care ne ajută să ne adaptăm mediului și să ne realizăm menirea pe lume. Astfel, putem să avem un rol public de vindecător sau de mistic, iar în relația cu sinele să fim eroi. A înțelege care sunt arhetipurile care îți „colindă” viața nu e o treabă tocmai ușoară. Fie putem să avem imagini eronate despre sine sau să fim confuzi…cum…sunt regină în relații, copil rănit în identitate și servitor în cariera mea??? Pare șocant! Ei bine, nu este. Jocul cu arhetipurile este potrivit și celor sceptici dar și celor „rodați” în drumul autocunoașterii. Cere doar răbdare și înțelegere.

Pentru că pare ușor schizoid să ne imaginăm că zi de zi manifestăm toate aceste fațete, varianta simplificată vorbește despre trei arhetipuri cu care jonglăm mai des și cu care ne putem identifica mai ușor. Dintre aceste 3 arhetipuri, pe unul îl manifestăm mai clar sau este mai puternic amprentat în noi. Multe dintre teste se referă la acest arhetip principal, sau – de vedeți că se tot schimbă rezultatul, la unul dintre cele din „top 3”. Din cercetările mele, sunt câteva surse bune unde puteți să vă aflați arhetipul/arhetipurile de bază: pentru cei care doresc o variantă simplă, dar profundă aici, pentru cei care doresc o variantă foarte ușoară și prezentată scurt și la obiect aici, iar pentru cei care doresc o variantă amplă și bibilită aici.

Dacă am răspuns cu simț de răspundere și sinceritate, rezultatul va fi nu numai unul relevant, ci și folositor. După lunga introducere teoretică pe care v-am făcut-o, voi povesti despre exemplul meu, considerând că poate fi un mod mai facil de a prezenta cum identificarea arhetipurilor care se perindă „prin noi” pot să ne îmbunătățească viața de zi cu zi.

Arhetipul meu principal este exploratorul. Mai precis, căutătorul. Unii îl numesc seeker, alții explorer, în funcție de ce teorie aleg să prezinte, rădăcinile fiind comune. Arhetipul meu secundar este vizionarul. Citind descrierile, simțeam atât de intens DA-ul care urla în mine…DA, exact, eu! Îmi dădeam seama de ce au apărut conflicte cu cei din jur și de unde vine nesecata dorință de a cunoaște. Împrietenindu-mă cu arhetipul meu ajungeam să îmi înțeleg mai bine motivațiile și să îmi accept umbrele, având cheia potrivită să le descifrez. Nevoie de libertate și obsesiva dorință de independență a exploratorului poate să dea maaaari bătăi de cap celor dragi și…chiar și exploratorului. Pentru mine, pendularea între a face „numai ce vreau EU” și a le face pe plac altora, nu a fost tocmai sănătoasă și cred că tema aceasta este dură pentru orice individ care are în rucsacul cu „fațete” un astfel de arhetip. Dorința de explorare poate fi catalogată greșit de cei care nu au aceleași nevoi, iar rezultatul este că exploratorul se transformă într-un rebel ( și…surpriză…acela este cu TOTUL alt arhetip și are cu TOTUL altă menire!) sau într-un războinic obsedat de lupta cu sinele sau cu celilalți. În cazul meu, în ultimii ani, nevoia constantă de „plecat”  – fie că se manifesta sub forma „plec pe El Camino” sau „mă duc până la Ploiești să descopăr orașul!”, se lovea de o serie de întrebări de tipul „când, de ce, cu cine, cât stai?” pe care eu le percepeam drept opreliști în calea fericirii mele. Țin minte cum mergeam zâmbitoare pe străzile din Petroșani, acum vreo 3 ani, vizitând cu interes și simț de răspundere orașul și cum, la întrebarea „Ce pot vedea aici?” sau „Unde este muzeul X?” primeam răspunsuri de tipul „Nimic! Și de ce zâmbiți așa? Aici e totul trist, n-aveți ce vedea, aici nu e ca la București.” În timp, diferențele de viziune m-au făcut să consider că cei care nu călătoresc, nu citesc, nu descoperă permanent noutăți sau care nu au dor de ducă nu mă vor înțelege niciodată și nici eu pe ei, și…hap! saltul în două dintre marile umbre ale exploratorului…izolarea și escapismul…pentru că lupta este între a-ți urma dorința de a descoperi (NU, nu știi ce! Asta ca răspuns la veșnica întrebare…”dar de ce te duci, ce cauți???” Tocmai din această cauză vrem să explorăm…ca să aflăm…lucruri despre noi, despre lume, despre alții) și cea de a renunța la orice licărire interioară și a te izola și plafona…este o luptă zdravănă.

Ce am învățat din acest dans? Ce am conștientizat aflând care îmi este principalul arhetip? Că nu este despre luptă și că lumea nu este împotriva mea sau a celor ca mine. Pentru mine ultima zi din an vine cu bucuria că da, sunt gata să îmi manifest în mod sănătos exploratorul interior și să aduc acest drum la lumină și pentru cei dragi. Cred că am multe daruri de adus din călătoriile mele, fie ele la mii de km distanță sau pur și simplu pe culmile paginilor unor cărți bune. Că bucuria vine din a împartași, din a te bucura alături de alții de descoperiri și nu dintr-o fugă nesfârșită de realitate.

Am ales să scriu astăzi despre această temă pentru că în ultima lună am avut întâlniri „zbârâitoare” cu oameni care își caută drumul sau care sunt nervoși și stresați pentru că le este frică să își asume drumul pe care simt că îl au de parcurs. Cred că mulți dintre noi ne știm adevăratele talente și știm ce ne aduce fericire. Unul dintre motivele revoltei interioare ( da…și naționale) este că nu ne asumăm mersul pe drumul nostru, că nu ne îmbrațisăm curajos menirea. Dacă aveți nevoie de șutul care să vă dea startul, poate un test ca cele de mai sus, sau un articol ca cel pe care tocmai îl închei vă este de folos. Fie ca anul ce vine să ne aducă bucurie și claritate. Să ne onorăm menirea și să înțelegem că zi de zi devenim ceea ce suntem și că cei la care ne uităm cu ochi mari, imaginându-ne cum mută munții din loc, sunt oameni care și-au asumat puterea personală. Vă doresc, așa cum îmi doresc, să dăm sens focului interior și să facem lumea mai interesantă prin contribuțiile personale.

Coloana sonoră a sfârșitului de an este, cel puțin pentru ora asta, una dintre piesele mele preferate. V-o las spre ascultare mai jos. Ta naaaaa, ta nananan naa naaa! „Și cu șapca-ntr-o parteeeeee, îmi permit s-ajung departeeee!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site is protected by wp-copyrightpro.com